Pentru orice persoană pasionață de îngrijirea tenului Cerave nu este în nici un caz un brand necunoscut, mai ales când vine vorba de soluțiile de curățare facială Cerave. Unul dintre motive este faptul că acest brand este foarte accesibil din punct de vedere financiar, iar al doilea motiv este faptul că este preferat de mulți dermatologi, mai ales în SUA.
Cerave aparține de grupul L’oreal, acest lucru însemând că accesul la echipa de cercetare și dezvoltare a crescut, dând șansa dezvoltării produselor inovative la un preț accesibil.
Eu am folosit două dintre soluțiile de curățare facială Cerave: Cerave Hydrating Cleanser și Cerave SA Smoothing Cleanser. Mai există soluția de curățare Cerave Foaming Cleanser și mai nou, am văzut că a fost lansată și Cerave Hydrating Foaming Cleanser. Dacă încerc una dintre aceste formule, voi pune un update și pe blog.
Cerave Hydrating Cleanser
Din soluțiile de curățare facială Cerave cred că Hydrating Cleanser este cea mai populară. Textura acesteia este între o loțiune și un gel de culoare albă, fără miros. Produsul este recomandat persoanelor cu ten uscat, dar din punctul meu de vedere este un produs potrivit aproape tuturor tipurilor de ten. Ecxepția cred că ar fi pentru persoanele cu ten gras, care nu cred că vor aprecia „blândețea” acestui produs.
Acestea fiind spune, Hydrating Cleanser nu este un produs perfect. Deși conține ceramide și ingrediente care sunt în general potrivite tenurilor sensibile, multe persoane, inclusiv eu, am observat o ușoară senzație de încăzire și uneori chiar usturime datorită acestuia. Este drept că mie mi s-a întâmplat acest lucru la deschiderea unui nou produs, sau dacă tenul meu era ușor sensibilizat după o exfoliere. Având în vedere că este o reacție destul de comună, aș ține cont că este o posibilitate pentru multe persoane. Vreau totuși să menționez că senzația de căldură sau ușoară usturime dispare foarte repede (câteva secunde) și nu lasă pielea iritată în nici un fel.
Îmi place produsul? Și da și nu. Este un produs de la care știu că nu voi avea o reacție majoră, deci la care mă pot întoarce. Nu îmi usucă deloc pielea ceea ce apreciez, așa că aș spune că este un produs ok, dar nu extraordinar. Nu este soluția mea de curățare preferată, dar este una pe care mă pot baza oricând am un buget mai mic la dispoziție.
Cerave SA Smoothing Cleanser
Textura soluției SA Smoothing Cleanser este foarte diferită de textura primului discutat. Este o soluție tip gel, transparentă, din nou fără un miros neapărat observabil. Are o foarte ușoară tendință de a produce spumă atunci cand clătim cu apă. Formula este promovată către persoane cu tenul uscat, dar din nou, nu sunt neapărat de acord cu această recomandare. Cred că pentru o persoană cu tenul cu adevărat uscat, ar putea fi un pic prea dură. Dacă totuși tenul nu este foarte uscat cred că este un produs minunat pentru multe persoane. Datorită cantității mici de acid salicilic (0.5% din câte am înțeles) este grozavă pentru puncte negre sau coșulețe, fără a irita tenul.
Nu este un produs pe care l-aș folosi de două ori pe zi. Cred că o singură dată sau chiar o dată la două zile pentru tenurile uscate este suficient. Pentru tenurile mai grase ale adolescenților este posibil să fie în regulă și de două ori pe zi.
Ca și concluzie, mie personal îmi place mai mult această variantă decât prima și nu mi-a provocat nici o reacție adversă, din contră, a ameliorat aspectul porilor. Este un produs pe care îl recomand cu drag, mai ales datorită prețului foarte accesibil.
Țineți minte că pielea fiecărei persoane este unică și doar pentru că mie îmi place sau nu îmi place ceva, nu înseamnă că acest lucru va fi valabil pentru toată lumea. Dacă vi s-au părut interesant soluțiile de curățare facială Cerave, eu aș recomanda soluția hidratantă pentru tenurile mai uscate, normale și mixte și soluția SA pentru tenurile normale, mixte și grase.
Până data viitoare vă doresc să fiți blânzi cu voi și cu ceilalți și să rămâneți curioși.