O să încep prin a spune că nu mă pot identifica cu minimalismul în totalitate, deci acest articol nu va fi despre cum să avem doar 10 piese vestimentare și cum asta ne va îmbunătăți viața. Va fi un articol despre conștientizare și cum reușim să construim un stil vestimentar sustenabil. Cred în ideea de a deține mai puține lucruri, dar de calitate și care ne aduc bucurie în viață. Nu am totuși un număr anume în minte. Acesta depinde de la persoană la persoană în funcție de gusturi, stil de viață, buget și poate chiar și vârstă. Experiențele ne aduc multă bucurie și cu siguranță nu orice obiect poate face acest lucru, dar sunt unele care ne fac viața mai bună. Atunci când suntem înconjurați de frumos, așa cum îl percem fiecare dintre noi, viața devine un pic mai armonioasă.
Ce înseamnă un stil vestimentar sustenabil?
Un stil vestimentar sustenabil este în viziunea mea un stil în care ne simțim bine și care poate evolua cu noi. Înseamnă o garderoba care nu devine demodată după un sezon și a căror piese rezistă în timp chiar și atunci când sunt folosite des.
De ce vreau să mă îndrept spre un stil vestimentar sustenabil?
Acum câteva luni am început să cochetez cu ideea de formare a unui stil mai conștinent, parțial fiind inspirată de persoane pe care le urmăresc online și parțial pentru că nu mă simțeam la locul meu în ceea ce purtam. Am avut oscilații de greutate de mică, iar această cultura a dietelor în care încă trăim profund nu doar că ne face să abordam obiceiuri complet nesustnabile, dar ne face și să ne uităm diferit la corpurile noastre. În loc să ne îmbrăcăm cu ceva ce ne aduce bucurie, încercăm să ne ascundem corpul prin pretextul că doar acele articole vestimentare ne “avantajează”. Sau cel puțin aceasta este tendința mea atunci când am perioade cu o greutate mai mare.
Recent. am decis că îmi doresc haine și accesorii care să mă reprezinte, care să vorbescă despre cine sunt și ce consider eu frumos. Lucrând într-o industrie axată întru totul pe estetică, modul în care sunt tratată și evaluată este puternic influențat de modul în care mă prezint. În dezavantajul oricui, atunci când la 5 dimineața pe set trebuie să arăți perfect. Așa că aspectul meu fizic trebuie să împace modul în care mă privesc ceilalți cu sentimentul de autenticitate și preferabil și cu un pic de comfort. Până la urmă energia pe care o transmitem atunci când purtăm ceva ce ne place și în care ne simțim bine este de neînlocuit.
Așa că: de unde să încep? Să o iau de la 0? Care sunt pașii pe care îi am în vedere în construirea acestui stil verstimentar sustenabil despre care vorbesc?
10 pași în conceperea unui stil vestimentar sustenabil
1. Alegerea pieselor vestimentare de calitate superioasă
2. Alegerea articolelor vestimentare potrivite stilului meu, nu trendurilor
Nu am fost niciodată o adeptă înrăită a trendurilor, dar m-am lăsat ușor influențată de acestea așa cum o facem cu toții fără să vrem. Nu este un obicei rău neapărat, atâta timp cât acel trend se poate mula pe stilul fiecăruia și forma corpului. Ce îmi doresc este să acord o atenție deosebită includerii articolelor vestimentare versatile, care se potrivesc corpului meu și care reprezintă stilul pe care mi-l doresc. Articole vestimentare care ajung demodate mult mai greu. Nu cred că stilul este ceva static, nu suntem branduri, suntem oameni, dar poate avea o direcție. Așa că, de acum îmi doresc o direcție atunci când achiziționez ceva și intenția de a crește odată cu stilul meu.
3. Alegerea brandurilor mai sustenabile, pe cât posibil
Pentru lista brandurilor alese de mine vă ivnit să citiți articolul Haine de calitate și brandurile care le produc.
4. Alegerea numarul articolelor vestimentare
5. Alegerea schemei de culori
6. Alegerea pieselor vestimentare pe care le ador
7. Încercarea hainelor făcute la comandă
8. Alegerea pantofilor purtabili
Am scris și un mic articol despre branduri de pantofi spre care vreau să mă îndrept pe care îl puteți citi aici.
9. Alegerea genților versatile
Aici puteți citi un pic mai mult despre gențile pe care le am eu în vedere pentru colecția mea.
10. Alegerea bijuteriilor potrivite
Mai multe informații găsiți în articolul Bijuterii la prețuri rezonabile.
O să închei cu faptul că a crea un stil vestimentar sustenabil, asumat, este un proces diferit pentru fiecare dintre noi. Aceste idei sunt doar idei. S-ar putea ca fiecare călătorie în această direcție să arate diferit și cred că este rațional să ne așteptăm la asta. Sper doar că acest articol vă va ajuta în propria călătorie și că veți lua în vedere opțiunea garderobei și stilului autentic creat cu grijă.